Cum alegem un produs sustenabil?
Un produs sustenabil este creat respectând mediul înconjurător și forța de muncă implicată. Acest produs aduce beneficii naturii, economiei și societății.
Pentru ca un produs să fie sustenabil, trebuie în același timp să protejeze sănătatea publică și mediul pe toată durata ciclului de viață, de la extracția materiei prime până la sfârșitul vieții produsului. Acest produs are o viață îndelungată datorită calităților sale, și nu va ajunge niciodată la gunoi, ci va fi refolosit, dat mai departe generațiilor următoare, upcycled, și ca ultimă variantă va fi reciclat. Atenție, chiar dacă poate fi reciclat, plasticul nu este sustenabil! Plasticul nu are calitățile unui produs sustenabil, nu protejează mediul înconjurător și dăunează sănătății celor care îl produc dar și a consumatorilor. Pentru a crea plastic este nevoie de materie primă finită adică petrol. Petrol care peste 43 de ani nu va mai exista pe Pământ. But who’s counting?
Câteva exemplu de produse sustenabile:
Alimente: Legume cumpărate de la producători locali, naturale.
Îmbrăcăminte: Haine din materiale naturale precum: in, lână, cânepă. Produse care sunt fabricate local, cu materiale locale, care au un supply chain cât mai scurt. Materialele sunt cât mai naturale, fără a folosi coloranți toxici.
Produsele sustenabile sunt opusul produselor de unică folosință, și se găsesc opțiuni durabile pentru toate produsele de zi de zi. Bunicii noștri trăiau aproape zero-waste, ce s-a întâmplat între timp?