Cosmeticele naturale sunt acele produse cosmetice care conțin ingrediente extrase din plante, minerale sau alge marine fără niciun adaos chimic. Cosmeticele naturale pot fi clasificate între cosmeticele tradiționale și cele organice.
Cosmetice naturale vs cosmetice convenționale
In compoziția unui produs cosmetic convențional se găsesc ingrediente precum conservanți și aditivi sintetici, coloranți artificiali, parafina, diverși derivați din plastic, uleiuri minerale petrochimice, silicon, parfumuri sintetice, propilen glicol, lauril sulfat, metale grele, parabeni etc.
Rolul parabenilor este acela de a mari durata de viață a produsului, acționând întocmai ca un conservant artificial. Atunci când vorbim despre cosmetice naturale, și ele au la rândul lor conservanți, însă aceștia sunt extrași din plante.
Cosmeticele bio sau organice se obțin fără adaosuri chimice, dar spre deosebire de cosmeticele naturale, plantele din care se extrag ingredientele pentru acestea sunt monitorizate și crescute într-un mediu fără pesticide sau radiații.
Iar când este vorba despre cosmetice naturale, acestea au în componenta lor ingrediente provenite din natură (precum plante sau minerale). Ingrediente precum aloe, mușețel, in, unt de shea, ceară de albine sau uleiuri esențiale, sunt exemple care au o mulțime de beneficii pentru păr și piele – chiar și atunci când nu sunt organice din punct de vedere tehnic.
Revenind la întrebarea principală…
De ce să alegi cosmetice naturale?
Pentru că..
Nu mai introduci ingrediente chimice prin piele
Chimicalele și coloranții artificiali din produsele de îngrijire pot cauza roșeață, iritații și chiar erupții cutanate. Pe lângă asta, foarte mulți oameni sunt alergici la aceste substanțe din compoziția lor. Produsele de machiaj naturale, cosmetice naturale, la fel ca si loțiunile și cremele de față și de corp au grijă de pielea ta.
Parfumul lor provine din folosirea de uleiuri esențiale și vegetale
Parfumurile se folosesc în produsele de înfrumusețare clasice pentru a acoperi mirosul componenților toxici. Asta înseamnă de două ori mai multe chimicale pe care le introducem în piele prin aplicarea diverselor creme. Pe de altă parte, în cazul produselor naturale, se simte doar parfumul subtil al plantelor din care au fost făcute.
Folosirea parabenilor în compoziția lor este interzisă
Rolul parabenilor este acela de a mări durata de viață a produsului, acționând întocmai ca un conservant artificial. Un produs care conține parabeni poate fi eficient pentru ten, însaă este posibil să provoace anumite efecte adverse, provocând chiar dezechilibre hormonale, prin stimularea secreției de estrogen. Dacă alegem cosmetice naturale, și ele au la rândul lor conservanți, însă aceștia sunt extrași din plante, așa cum sunt cei din fructul de grapefruit, care nu au niciun efect negativ asupra organismului.
Mediul este protejat
Produsele realizate din ingrediente sintetice au un impact negativ asupra mediului înconjurător. Producerea lor afectează calitatea aerului dar și a apei, însă atunci când ele sunt create pe baza unor compuși organici, acest risc se diminuează, ajungând să fie aproape inexistent.
Ingredientele naturale sunt mult mai eficiente pentru diverse probleme ale pielii
Pielea are nevoie sa fie hrănita pentru a avea un aspect sănătos. Uleiul de cocos, de exemplu, este un excelent produs hidratant. De asemenea, produsele de machiaj organice, în special fondurile de ten lichide au în componența lor acest ulei sau extracte din alte plante cum ar fi ceaiul verde, strugurii sau caisa, care conferă tenului un aspect mai fin și mai luminos.
Protecție împotriva îmbătrânirii premature
Produsele de make-up pe baza de ingrediente naturale oferă și protecție împotriva razelor de soare, care sunt responsabile de îmbătrânirea prematură a tenului. Zincul, Oxidiul de Titaniu, dar și oxidul de fier sunt doar câteva dintre ingredientele care fac parte din componența produselor de îngrijire bio. Multe cosmetice din plante oferă protecție antioxidantă și vitamina C, care păstrează tinerețea tenului.
Majoritatea produselor de machiaj bio conțin unt de cocos pentru a oferi pielii umectare, grăsimi esențiale pentru sănătate și o piele radioasă. Ele conțin și ingrediente precum: extracte de piersici, struguri, ceai alb, acestea oferind protecție împotriva îmbătrânirii și stimuland secreția de colagen.
Ce conțin cosmeticele naturale
Cosmetice naturale sunt potrivite pentru toate tipurile de piele, inclusiv pielea sensibilă, datorită ingredientelor naturale precum:
Emolienți naturali– glicerina vegetală, unt și uleiuri vegetale (de exemplu untul de shea sau uleiul de avocado)
Extracte din plante, fructe, legume – bogate în nutrienți naturali (antioxidanți, vitamine, Omega 3 si Omega 6, aminoacizi), produsele cosmetice care conțin astfel de extracte au diferite funcții, de la hidratarea tenului la creme antiaging.
Surfactanți naturali – aceștia sunt extrași din nuca de cocos sau trestie de zahăr și constituie o alternativă la surfactanții artificiali folosiți în șampoane și săpunuri pentru a produce multă spumă. Produsele cosmetice care conțin surfactanți naturali produc mai puțină spumă dar curăță mai bine.
Coloranți naturali: pudra de alkanet (în culori care variază de la roșu rubin la gri albăstrui) folosită pentru rujuri, balsamuri și săpun natural, cărbune vegetal (oferă culoare machiajului și săpunului), pudra de clorofila (folosită pentru a colora loțiunile tonice, cremele, deodorantele, gelurile de duș și șampoanele), pudra de Urucum (bogată în antioxidanți, este un ingredient folosit mai ales în cremele pentru plajă), pudra de Roiba (un ingredient intâlnit în vopsele bio pentru păr, oferind nuanțe de roșu), pudra de urzică (folosită în special ca ingredient în măști pentru păr, șampoane, și balsamuri de păr), șofran, turmeric, sfecla roșie.
Alte ingrediente populare folosite de producătorii de produse cosmetice naturale sunt uleiul de jojoba, apa de lavandă, mierea, lămâile de Sicilia, uleiul de migdale dulci, ceara naturală, mușețelul.